Societatea dvs. a depus o cerere la o autoritate publică — primărie, organ fiscal, minister, agenție — iar termenul legal de răspuns a expirat fără nicio soluție. Activitatea comercială este blocată, iar adresele de revenire rămân fără efect. Legislația română califică juridic această situație și pune la dispoziția persoanei vătămate remedii concrete, pe calea contenciosului administrativ.

Calificarea juridică: refuzul nejustificat și nesoluționarea în termen

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează două ipoteze distincte în care conduita autorității publice deschide calea acțiunii în justiție:

Nesoluționarea în termen a cererii — definită la art. 2 alin. (1) lit. h) din lege ca faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen. Aceasta este ipoteza cunoscută în doctrină drept „tăcerea administrației”.

Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere — definit la art. 2 alin. (1) lit. i) ca exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Potrivit art. 2 alin. (2) din lege, ambele ipoteze se asimilează actelor administrative unilaterale, ceea ce înseamnă că persoana vătămată se poate adresa instanței de contencios administrativ ca și cum ar ataca un act administrativ propriu-zis.

Termenele legale de răspuns ale autorităților

Autoritățile publice sunt ținute să răspundă cererilor în termenele stabilite de lege:

Odată expirat termenul legal fără un răspuns din partea autorității, sunt întrunite condițiile nesoluționării în termen a cererii, iar persoana vătămată poate demara procedura judiciară.

Situații frecvente în practica societăților comerciale

Cele mai des întâlnite ipoteze în care companiile se confruntă cu pasivitatea autorităților sunt:

• Cereri de emitere a unei autorizații de construire sau a unui certificat de urbanism rămase fără răspuns
• Contestații fiscale nesoluționate în termenul legal de către organul fiscal
• Solicitări de avize și acorduri adresate autorităților de mediu, sanitare sau altor instituții
• Cereri de rambursare a TVA sau alte drepturi de creanță față de stat nesoluționate
• Adrese transmise autorităților locale în legătură cu activități comerciale sau bunuri imobile

Regimul special în urbanism și construcții: aprobarea tacită instituită prin OUG nr. 31/2025

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2025, publicată în Monitorul Oficial la 30 aprilie 2025, legiuitorul a intervenit direct asupra pasivității autorităților în materie de urbanism și construcții, modificând Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Ordonanța stabilește termene maximale în care entitățile competente trebuie să emită avizele și acordurile necesare documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, respectiv obținerii autorizației de construire, ori să solicite clarificări, completări sau modificări. Dacă, în interiorul acestor termene, emitentul nu eliberează avizul, nu solicită clarificări și nici nu comunică o adresă de respingere, documentația se consideră completă și corectă, iar avizul se consideră acordat tacit.

Beneficiarul continuă procedura invocând aprobarea tacită pe baza unei declarații pe propria răspundere — al cărei formular a fost aprobat prin Ordinul MDLPA nr. 634/2025 — prin care atestă că, până la expirarea termenelor legale, nu a primit avizul solicitat și nicio solicitare de clarificare sau completare din partea emitentului. Un element esențial de reținut: avizele eliberate după invocarea aprobării tacite de către beneficiar nu mai produc efecte juridice.

Pentru cererile care nu intră sub incidența acestui regim special, precum și pentru situațiile în care aprobarea tacită nu poate fi invocată, rămâne aplicabilă calea de drept comun a contenciosului administrativ, prezentată în continuare.

Etapele demersului juridic

1. Constituirea probei depunerii cererii. Este esențială dovada înregistrării cererii la autoritate — numărul de înregistrare, confirmarea de primire poștală sau dovada transmiterii electronice. În lipsa acestei probe, expirarea termenului legal nu poate fi demonstrată în instanță.
2. Verificarea împlinirii termenului legal. Termenul se calculează de la data înregistrării cererii la autoritate. Odată împlinit termenul aplicabil tipului de cerere (regula generală fiind de 30 de zile), pasivitatea autorității este calificată juridic drept nesoluționare în termen.
3. Faza plângerii prealabile — momentul-cheie al consultării avocatului. Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor întemeiate pe nesoluționarea în termen sau pe refuzul nejustificat, plângerea prealabilă nu este obligatorie, persoana vătămată putându-se adresa direct instanței. Cu toate acestea, este importantă consultarea unui avocat încă din această fază: calificarea corectă a conduitei autorității, alegerea strategiei — plângere prealabilă sau sesizarea directă a instanței — și conservarea probelor determină în mod decisiv succesul demersului judiciar ulterior.
4. Sesizarea instanței de contencios administrativ. Acțiunea se introduce la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 6 luni, calculat, potrivit art. 11 alin. (1) din lege, de la data comunicării refuzului nejustificat ori, după caz, de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii.
5. Formularea capetelor de cerere. Persoana vătămată poate solicita obligarea autorității la soluționarea cererii și la emiterea actului administrativ, precum și, în temeiul art. 8 și art. 18 din lege, repararea pagubei cauzate, dacă prejudiciul este dovedit.

Ce poate obține societatea dvs. în instanță

Printr-o acțiune în contencios administrativ întemeiată pe nesoluționarea în termen sau pe refuzul nejustificat, instanța poate dispune:

• Obligarea autorității să soluționeze cererea și să emită actul administrativ solicitat
• Stabilirea unui termen de executare a obligației impuse autorității
• Acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral dovedit (art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004)
• Obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată

Pasivitatea autorității publice nu poate rămâne fără remediu. Acțiunea în contencios administrativ, corect fundamentată și introdusă în termen, este instrumentul juridic prin care aceasta poate fi înfrântă.
— Gidro & Gidro, din practica de contencios administrativ

Concluzie

Nesoluționarea în termen a cererilor și refuzul nejustificat al autorităților publice sunt situații pe care legea le sancționează expres, punând la dispoziția persoanei vătămate calea directă a instanței de contencios administrativ, fără obligativitatea plângerii prealabile.

Greșeala cel mai des întâlnită în practică este așteptarea pasivă sau transmiterea de adrese repetate lipsite de efecte juridice, cu riscul pierderii termenului de 6 luni pentru sesizarea instanței. O acțiune corect construită și introdusă în termen rămâne singura cale aptă să producă rezultate concrete.